Stropi de dimineata

De dimineata

Green Lamp

I disappear

... and there I was, in the middle of the floor ...

Close encounter

M-am hotarat sa mai postez ceva si pe blogul asta.
Din pacate(sau nu) o sa fie doar imagini, din cele care nu au loc pe profilul de Flickr:
http://www.flickr.com/photos/aiasinschi/
Enjoy!

003

Leapsa cu cartile (de la aripideinger)

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti X prieteni.

Am intrat si eu in jocul asta, dar nu am 6 amici bloggeri, ca sa am pe cine sa-l testez.
Cartea e Baudolino, de Umberto Eco. Asta e pagina 123, randul 6 (randul 5 era gol, si frazele sunt destul de mari, intra mai putin de 5 pe pagina, asa ca am modificat putin regulile...he he he)

“Domnule Nicetas, asta banuiala m-a insotit timp de mai multi ani, chiar daca nu izbuteam sa uit frumusetea sfasietoare a acelei clipe. Eram tot mai indragostit, dar de data asta fara nici o speranta, nici macar prin vis. Pentru ca, daca as fi voit o iertare oarecare, imaginea ei trebuia sa dispara pana si din visele mele. In fond, mi-am spus eu de-a lungul atator nopti fara somn, ai avut totul si nu mai poti dori altceva.”

002

Cred ca toata lumea, si ma refer aici la cei care folosesc o forma oarecare de mesager instant, are idee ce inseamna un mass. In general ne displac mass-urile, chiar daca uneori mai primim cate un banc bun. Daca avem insa nenorocul sa avem in lista si persoane de varste mai mici, riscam sa primim liste de pana la 20 de optiuni, prin care sa ne spunem parerea despre persoana respectiva, sau putem primi cereri de diverse soft-uri, sau de muzica, s.a.m.d. Ok, exista un leac, si anume eliminarea persoanei respective din lista noastra, si ignorarea ei pe mai departe, dar, desigur, solutia asta nu are in vedere faptul ca unele din ele ne pot fi rude, sau altfel de cunostinte pe care altfel am vrea sa le pastram in lista. In fine, nu despre asta voiam sa scriu. In ultimul timp, in speta ieri, m-a lovit o revelatie, ca sa ma exprim plastic, si (intentionat) ironic. Care e revelatia? Messenger-ul a devenit printre altele si un loc de transmitere a barfelor de ultima ora, locul in care se pune tara la cale, locul in care poti vorbi despre cazul X, fara a fi limitat de vecinatate. Ce vreau sa zic prin asta? Daca inainte de aparitia internetului erai constrans sa vorbesti despre diverse "noutati" (hai sa le zic asa) numai cu prietenii apropiati, si cu vecinii, in cel mai bun caz la telefon, daca dispuneai de asa ceva (stiu ca acum pare absurd, dar erau persoane care nu dispuneau de acest mijloc de comunicare acum atat de comun... pana si bebelusii au telefon mobil), in ziua de azi, nu numai ca poti discuta o tematica de actualitate cu oricine, ba chiar ai acces la surse altfel imposibil de atins fizic, si mai mult, accesul e aproape instantaneu. Daca azi un individ pune pe YouTube un fisier video amuzant, despre orice/oricine si are grija sa-l trimita mai departe, in conditiile in care acel fisier contine anumite lucruri care sunt un bun subiect de barfa, in mai putin de 10 minute, toti utilizatorii online din tara vor primi acel link. Probabil ca in conditiile in care ai lista de messenger suficient de mare, poti primi acelasi link de 2,3 sau mai multe ori. Dar nu asta e important, ideea este ca transmiterea se face teoretic instantaneu, adaugandu-se la veriga a lantului de mass-uri timpul necesar pentru vizualizarea clipului video. Asa se face ca ieri, iesind cu niste prieteni la o bere, am aflat ca toti vazusera acelasi video, in care o asa-zisa profesoara de istorie purta o discutie cu tatal baiatului pe care il initiase, sa zicem in anumite reguli nescrise ale maturitatii (asta da eufemism).
Reactiile au fost diferite, de la amuzament nebun si fara limite, la indignare si aproape refuz. In fine, nu vreau sa comentez chestiunea respectiva, ci altceva: unii din cei care primisera link-ul nu mai stiau de la cine l-au primit, iar altii (printre care ei eu) il trimisesera mai departe. Nu cred ca e absurd sa presupun ca si ceilalti l-au trimis mai departe. Indiferent de sursa originala, eventual cel care postase link-ul in primul rand, distributia geografica a cititorilor/viewer-ilor trebuie sa fie destul de uniforma la nivelul tarii. Si ma restrang la nivelul tarii pentru ca materialul era in limba romana, deci inaccesibil vorbitorilor de alte limbi.
Rezumand incalceala asta pe care am reusit sa o intind in editorul asta in maxim 10 minute, cine e de vina? Messenger-ul sau atractia noastra catre fapte din astea, reprobabile, sa zicem, catre barfa, comparabila doar cu atractia mustelor pentru ceva nepronuntabil intr-un blog respectabil?

001

Asta e intrarea numarul unu, dupa cum arata si titlul. Renuntasem de mult sa am macar o incercare de bloguiala. Si uite ca nu am reusit sa ma tin departe de asa ceva. Deparca as mai avea timp. Inca nu sunt convins ca am facut ceea ce trebuie. Poate nu trebuia sa ma apuc iar de prostii din astea... Dar uneori simt nevoia sa exprim anumite idei, fara sa simt povara responsabilitatii. Adica fara sa-mi fac cunoscuta identitatea. Si asta e un loc - se presupune - ideal.
Care-i ideea care ma framanta zilele trecute... de fapt nu pe mine, ci pe "my significant other", dar prin translatie usor de inteles, si aproape inerenta, m-a molipsit si pe mine. In momentul in care incepe viata de adult, servici, chestii, taxe, rate, etcaetera, ce mai avem de asteptat, la nivel pozitiv? Ok, ar mai fi casatoria, copii, si dupa aia? De fapt nu am pus intrebarea corect. Intrebarea era: o sa am vreodata liniste? O sa fie vreo vreme in care nu o sa am probleme? Si mi-am dat seama ca de cand ne nastem si avem oarece samanta de constiinta in noi, sa zicem de pe la 3-4 ani, cand asteptam sarbatorile si zilele de nastere si onomasticile, ca sa primim cadouri, apoi la scoala continuam sa asteptam cadourile- perioada lor - si vacantele, apoi la liceu abia asteptam sa terminam, ca sa intram la facultate, o alta lume, etcaetera, apoi la facultate abia asteptam sa terminam ca sa luam primul nostru job apoi cand luam si diploma si ne si angajam asteptam sa ne luam masina, apartament, casa, laptop, a doua masina, o garsoniera pentru ala micu, sa aiba si el unde sa se retraga cu prietenii lui, care oricum ni se par mult prea galagiosi, si probabil drogati........... mereu gonim dupa maine, si maine nu mai vine niciodata, pentru ca si maine exista alt maine, la care inca nu putem sa ajungem, abia maine o sa ajungem acolo, dar maine.....nu ne dam seama oare ca nu exista decat azi? ca goana asta dupa maine ne duce, ca de altfel orice alta actiune pe care am adopta-o, la singurul final posibil, si logic, de altfel...

ar trebui sa nu ne mai dorim nimic pentru maine, doar pentru azi. maine nu exista. tocmai l-am omorat eu...